Sari la conținut

Zor, câinele găină

zor-cainele-gaina

Povestea unui cățel blând, vesel și prietenos, care își învinge teama de necunoscut și decoperă curajul de a fi el însuși

Când și cum poate fi valorificată?

  • La un curs de Dezvoltare personală
  • Într-o ședință de psihoterapie
  • La clubul de lectură al clasei, al familiei
  • În cadrul orelor de Limba și literatura română
  • La un curs de scriere creativă
  • Într-o tabără școlară
  • La ora de Științe ale Naturii, animale de la fermă
  • În cadrul unui curs de ilustrație

Cunoaștere

Descoperă frumoasa comunitate de cititori, creată de scriitoarea Laura Iviniș, la Alba-Iulia.

Reflecție

  • Cum arată frica ta?
  • Cine este alături de tine când îți este teamă?
  • De cine crezi că se teme vulpea? Dar Coca?
  • Care ar fi cele trei lecții, dacă Zor ar decide să se alăture iepurilor?
  • Care crezi că era numele familiei de fermieri?
  • Dacă povestea ar fi ecranizată, ce mesaj ai avea pentru regizor?

Creativitate

  • Familia hotărăște să mai adopte un cățel, pe care îl cheamă Lin. Povestește o întâmplare cu cei doi căței, petrecută la fermă.
  • Imaginează-ți că ești ciobanul/ ciobănița de la stână. Descrie relația ta cu Zor.
  • Inventează o doctorie pentru tratarea fricilor.
  • Schimbăm rolurile. Coca își dorește să se alăture cățeilor, iar Zor este mentorul ei. Rescrie povestea.

Distrează-te prin Artă

Confecționează căței din hârtie, prin tehnici diferite. Pot reprezenta semne de carte, marionete sau felicitări pentru iubitorii de câini.

Activități practice

  • Găsește în carte: pasaje descriptive, perechi de cuvinte care rimează, expresii adaptate lumii animalelor.
  • Citește un fragment din carte cu voce de cățel, de găină sau de vulpe.
  • Identifică virtuțile lui Zor, specifice următoarelor comportamente:
  • „chiar dacă se mai simte luat peste picior din când în când….nu pune la suflet nicio supărare”
  • „e mereu cu zâmbetul pe bot și cu coada în vânt precum o elice”
  • „Mulțumesc tuturor! Fără voi aș fi rămas nepăsător și deloc încrezător în viitor.”
  • Poți descărca fișe de lucru, cu jocuri și activități distractive pe marginea textului, de aici:

https://www.cartemma.ro/produse?c=zor

Recomandare

Un joc colaborativ amuzant pentru copii cu vârsta peste 4 ani, despre un cățel de turmă ce trebuie să mâne oițele în siguranță la stână.

Interviu cu Laura Iviniș

Cititoria: Laura, te felicităm pentru noua ta carte, ce cuprinde file de bucurie, empatie și dezvoltare personală! Te rugăm sa ne răspunzi la câteva întrebări.

Când ai creat personajul Zor, ai avut in minte un cățel  real?

Laura Iviniș: Da, și povestea din spate e chiar simpatică! Pentru că cea mai mare inspirație vine dinspre copila mea, Gloria, într-o zi când eram în jurul mesei, am întrebat-o despre ce să mai scriu, căci tocmai finalizasem o poveste și n-aveam în minte alt subiect. Senină, arătând către cățelul din dotare care se uita la noi cu ochii mari și botul ascuțit în sus, mi-a zis: „Știu! Scrie o poveste despre un câine găină! Uită-te și tu ce privire de găină are Tor, cum așteaptă să-i arunci câteva boabe să le ciugulească de pe jos!” De aici mai departe, imaginația n-a avut limite și e ușor de înțeles cu am ajuns la Zor. 😊 Inspirația a venit, așadar, și de la un câine adevărat, dar și de la un copil adevărat, blânzi și curajoși amândoi, chiar dacă uneori anxioși, temători să iasă din zona de confort, dar determinați și curioși să afle ce e dincolo de ea.

Cititoria: Cu ce personaj din carte te identifici și de ce?

Laura Iviniș: De regulă, atunci când scriu povești, las inspirația să curgă și să dea voce personajelor, iar povestea se duce acolo unde vrea ea, poate chiar dincolo de planul inițial! Uneori, nici eu nu îmi explic cum se întâmplă lucrul ăsta și e în regulă să fie unul dintre misterele scriiturii.

Cu siguranță, pun părticele din mine în fiecare personaj și abia la final realizez că unele ajung să îmi semene mai mult și altele mai puțin. Unele ajung să semene celor din jur. Și cred că e un exercițiu tare bun să vezi cu ce personaje reușești să te identifici și ce au să-ți spună despre tine, indiferent dacă citești cărți pentru copii sau pentru adulți.

În ceea ce mă privește, simt că sunt Zor ori de câte ori mi-e teamă de următoarea etapă spre dezvoltare, sunt Coca atunci când îmi amintesc la timp să nu predau lecții copilei atunci când nu e pregătită să le asculte, sunt Zița și Mița ori de câte ori conștiința îmi amintește să mă întorc la ce e dificil, dar important să fac. Ba sunt până și vulpea uneori, atunci când îmi pun singură piedici. 

Cititoria: Zor se teme să meargă la stână. Care este cea mai mare frică a unui scriitor?

Laura Iviniș: Bună întrebare, nu m-am gândit la asta până acum. Probabil, cea mai mare frică a mea e că n-o să reușesc să mai scriu altceva la fel de bun sau mai bun. Iată, vulpea cum își bagă coada dacă o chem. 😛  Noroc că am învățat alături de  Zor că oricât de mare teama, se găsește o cale să o depășesc odată ce descopăr că asta mi-e menit să fac.  Că mai importantă decât teama e intenția de a ajunge acolo unde îmi doresc.

Cititoria: Cum vezi colaborarea dintre profesori și scriitori?

Laura Iviniș: Ca pe o gură de aer! Poate, prima gură de aer, aia care dă sens și normalizează respirația, doar că aerul sunt cărțile și respirația e lectura. Căci atunci când profesorii deschid geamurile cunoașterii să intre aer proaspăt, pe acolo au șansa să sufle blând scriitorii contemporani, încă în carne și oase, cei mai fericiți să-și întâlnească cititori. Și, poate, când inclusiv în lectură își face loc conectarea, relația umană în prezența căreia se face loc de creșterea, și dragul de carte crește cu fiecare apropiere.

Sigur, mai puțin metaforic vorbind, cred că e foarte important să existe colaborare de dragul copiilor, de dragul lecturii, de dragul creșterii și cunoașterii. Și în ceea ce mă privește, simt că-mi împlinesc scopul nu doar scriind povești, ci și întinzându-mă la povești cu cititorii.

Cititoria: Ce carte, care pe tine te-a impresionat în copilărie, recomanzi micilor cititori?

Laura Iviniș: Din păcate,  n-am fost mare cititoare în copilărie, ba din contra. Am început cu stângul, lovindu-mă de dificultatea cititului, iar un 6 luat în clasa a II-a pentru 60 de cuvinte citite în 100 de secunde, n-a ajutat deloc la deprinderea plăcerii de a citi și nici a dragului de carte. Totuși, am o amintire puternică legată de cartea Morcoveață scrisă de către Jules Renard. Era în toiul Revoluției din 89’, aveam 5 ani și bunica pregătea culcuș pentru noi în pivnița casei de teama războiului pe care ea îl trăise. Din neliniște, mama disimula bine îngrijorarea citindu-ne pe voci, mie și fratelui din Morcoveață. Nu-mi amintesc mai nimic din poveste, dar îmi amintesc sentimentul de “totul va fi bine” din momentele acelea de dezorientare. Așa că, revenind la întrebare, Morcoveață e cartea pe care o recomand  și îmi doresc să o citesc alături de copilă pentru sentimentul acela de conectare, indiferent de neliniște.  🙂

Cititoria: Îți mulțumim mult și abia așteptăm noi aventuri cu Rai și Zor!

Distribuie articolul cititoria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *