Suntem dispuși să călătorim până la capătul lumii și înapoi pentru a descoperi fericirea ce de cele mai multe ori se află chiar sub nasul nostru, numai că nu o vedem. De aceea, uneori este nevoie să privim prim ochii altuia ca să putem vedea mai bine. O aventură fantastică, presărată cu momente amuzante, situații emoționante și intâmplări palpitante, pentru a descoperi cine suntem cu adevărat.
De vrei să fii fericit
ești în locul potrivit.
Tot ce trebuie să faci
e cu tine să te-mpaci.
Ce nu cunoști vei deveni
și totu-n jurul tău așa va fi.
Rostește de trei ori
și se va-ndeplini…
Cunoaștere
Numele Farado al marelui licurici, vilfor al câmpiilor instelate, este din limba Esperanto, o limbă creată din părți ale celorlalte limbi indo-europene, ca o limbă universală secundară, pentru toată lumea. Farado inseamnă „cel ce face„.
Reflecție
- dacă ai fi parte din poveste și ai citi incantația, in ce animal crezi că ai fi transformat ? Argumentează! Ce calități și ce defecte crezi că ai avea?
- baronul avea 365 de perechi de încălțăminte, câte una pentru fiecare zi a anului. Oare cu ce se incălța in anii bisecți ?
- Se știa că acolo unde cerul întâlnește marea este capătul lumii. Ce sens ar putea avea capătul lumii?
Știai că….
- Prietenia intre animale poate fi mai puternică decât diferențele ce țin de specie? Descoperă prietenii uimitoare intre animale in documentarul de mai jos!
- licuricii comunică prin intermediul semnalelor luminoase? Acest fenomen, denumit bioluminescență este caracteristic și altor specii precum anumite meduze, calamari, pești ce trăiesc la adâncimi foarte mari dar și anumite specii de ciuperci pot emite lumină ca urmare a unor reacții chimice din corp.
Cuvinte in careu
Câte cuvinte poți descoperi in careul de mai jos? Uită-te cu atenție, atât pe orizontală cât și pe veritcală pentru a găsi cuvintele cheie ale poveștii.
Soluția se află la sfârșitul acestui articol !
Fișă de activități
De reținut
— Cine ești tu? Asta rămâne de văzut. Te vor defini faptele și vorbele tale. Și vei descoperi singur în cea mai minunată călătorie pe care o să o faci vreodată și care se numește viața ta. Și asta cred că este valabil pentru fiecare dintre noi.
Club de lectură cu activități
Activitățile propuse pot fi foarte ușor implementate la clasă. De la jocuri de rol până la activitățile creative, cu siguranță copiii vor invăța distrându-se. Iată un exemplu de club de lectură organizat cu elevii clasei a III-a a școlii „Constantin Brâncuși” din București, sub îndrumarea prof. Adriana Georgescu.
Fișe creative
Recunoaște-ți colegii după pantofi!
Discuții și prezentare a istoriei pantofilor.
Souție cuvinte in careu: prietenie, Brambuzia, Pamzel, BabaKhan, Regina, pantofi, aventura,Farado, vilfor, Marcus, Cramzel, Bosco, Zec
Minunat!!
Felicitări!